Poveste de dragoste

Când erau copiii mei mici, le spuneam poveşti. Chiar dacă eram obosit, insistenţa lor mă punea în situaţia de a nu putea refuza.
Povestirile din Biblie le ştiau, epuizasem şi stocul de basme, aşa că a trebuit să găsesc ceva care să-i mulţumească.
Prima dată am început să traduc în versiune modernă basmele. De exemplu acţiunea cu lupul şi Scufiţa Roşie se petrecea în oraş.
De asemenea spuneam povestiri în care ei deveneau personaje.
Mai inventam basme cu aventuri. Fiului meu îi plăceau cele din Vestul Sălbatic. Şi acum îmi aduce aminte de acele povestiri, până în detaliu.
Ca să scap mai uşor, inventam povestiri pe episoade şi surpriza mea cea mare era că dacă greşeam anumite detalii, atunci când reluam povestirea, ei mă corectau. Ţineau mai bine minte ca mine.
Într-o zi, însă, am spus o povestire extraordinară. Nu era extraordinară pentru că o spuneam eu, sau pentru că o (re)inventasem eu.
Era extraordinară pentru că venea din însăşi inima lui Dumnezeu.
Era povestea unui prinţ care a plecat de la Împărăţia Tatălui Său să caute şi să salveze o prinţesă robită, pe care El o iubea nespus.
Era povestea mea şi-a ta şi a prinţului Isus, care atât de mult ne-a iubit, încât Şi-a dat viaţa ca să ne salveze.
Nu am scris acea povestire. Oricum cine citeşte cu atenţie, şi cu mintea şi cu inima, o va găsi în Cartea Împăratului.
Este cea mai frumoasă şi adevărată poveste de iubire!

Ce iubire!