Nevoia de amintiri
Când eşti tânăr eşti într-o permmanentă goană. Îţi doreşti ca timpul să treacă repede şi să-ţi atingi obiectivele. Şi timpul trece şi poate chiar le atingi.
Eşti foarte puţin preocupat în a-ţi conserva amintirile, indiferent care ar fi forma vizibilă a acestora.
Vine însă şi vremea când amintirile chiar contează. Scotoceşti cu febrilitate prin lucrurile tale şi încerci să legi de fiecare dintre ele o parte a istoriei tale, fie că e istoria ta personală, a familiei, a slujirii, etc.
Înainte de a fi demolată căsuţa de la Plopu am fost în podul acesteia şi am făcut câteva fotografii.
Un amestec de lucruri de peste o sută de ani vechime şi semne mai moderne ale trecerii timpului au rămas consemnate în imagine.
Cu mare drag am ales obiectiele vechi. Într-un fel intrasem şi eu în istoria acelui loc şi acel loc devenise o parte a istoriei mele şi a amintirilor personale şi de slujire.

0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Vă mulţumesc pentru comentariu!
Thanks for your comment!