Puterea vieţii

Acum câţiva ani am amenajat o zonă în care obişnuiam să stăm vara când era cald, pentru că era umbrită de câţiva pomi.
Era un loc frumos şi liniştit, dar pentru că acolo era un pământ lutos am pus un strat gros de sort (un fel de pietriş sortat).
Aşa s-a făcut că acolo nu mai creşteau buruieni sau iarbă.
Am pus o masă la care mâncam în general în weekend cu familia şi unde ne făcea plăcere să ne primim prietenii.
Într-o zi mi s-a părut că văd ceva sub masă şi m-am uitat mai cu atenţie.
Mă uitam şi mă minunam cum de sub covorul acela de piatră se ivise o plăntuţă curajoasă şi ceva mai încolo un firicel de iarbă. Cred că acolo ajunsese cine ştie cum o sămânţă şi aceea sămânţă, în care era viaţă, şi-a urmat "legea".
Legea ei era să încolţească, şi să crească.
Am avut ce învăţa de acolo:
- Dumnezeu mi-a croit un rost şi scuzele sunt inutile atunci când e vorba de a a-l împlini
- viaţa e mult mai puternică decât cred sau vreau să cred eu
- dacă o sămânţă ca aceasta a rodit, în condiţii atât de nefireşti, am datoria de a semăna fără "filozofii" legate de oportunitate